Scriituri

Printre multe altele, sunt momente în care încerc să alătur cuvinte, cu sau fără rimă sau sens, pentru exprimarea unor sentimente, stări de moment. Ce a ieșit vă las să vedeți în cele ce urmează, s-ar putea să nu fie ceea ce mi-am dorit, sau cum mi-aș fi dorit, însă face parte din experiențele mele, bune/rele, în lipsa talentului poetic….

Poezia din noi…

Ştiu că vrei să-ţi scriu în rime
Tot ce simt şi ce gândesc
Despre mine, despre tine
Dar prefer să te-amăgesc
Şi să nu-ţi spun în cuvinte
Ştiu că ştii că te iubesc
Universul meu poetic
Sunt chiar eu şi îmi doresc
Tot ce ştie lumea toată
Să poţi şi tu să citeşti
Poezia în iubire
Este-n noi, frumoasa mea
Nu există versuri care
Să transmită printre rime
Tot ce-nseamnă poezia
Din iubire, pentru tine…

***

Plouă!

Plouă! Cerul cenușiu, pe alocuri negru amestecat cu un alb purificator, cerne stropi care sărută cu putere pământul, într-o călătorie fără sfârșit spre nicăieri. În acest rostogol de plăcere, privirea mea urmărește himere, printr-o perdea ce se întinde dinspre cer și acoperă orizontul, într-un gol fără ecou. Întâlnirea lor nu se mai vede, se ascunde și piere, udată de lacrimile grele, care cad… din cer pe pământ. Este un plâns perfect, ce nu are nevoie de stimulente, se întâmplă și atât. Însă tot ea, ploaia, înflorește, întreține viața de o culoare verde, tonică, ca un preludiu pentru amorul pe pământ. Este divin, iar eu suspin că plânsul meu nu este precum acest izvor de sentimente, care în drumul lor când se urnesc, pe care noi îl definim firesc, spunând: – Plouă!

***

Monolog pentru suflet

Ştiu că eşti flămând şi ştiu că bunătatea ta evită să-mi spună acest lucru. Dar simt! Şi mai ştiu că singurul “ingredient” din hrana pe care ţi-o ofer care îţi lipseşte, de care ai o poftă nesăbuită, este iubirea ei. Nu este vina mea! Eu pot, vreau, sunt convins că sunt în stare să-l dăruiesc, dar dincolo de toate astea nu mai depinde de mine. Eu l-am sădit, însă ea, ea nu vrea să îl ude, să-l îngrijească să crească pentru tine. Iar eu, acum, îmi cer iertare. Nu pentru indiferenţa ei ci pentru tine, pentru bunătatea ta. Voi aprinde o lumânare în întunericul tău, ea va încălzi şi va ţine locul ei, iar foamea ta o voi stârni cu iubirea oferită lor, celor care mă ajută să nu te uit… Iar când atenţia ei se va îndrepta spre tine, totul va înflorii, pentru că va exista hrană şi lumină. Pentru că cei care vin din întuneric se vor descurca şi unde e lumină, însă pe sensul contrar este mult mai greu, acolo se moare… Până atunci te rog să aştepţi, înţelegându-mă. Iubirea nu-mi este destinată, este pentru tine, iar când va înţelege şi ea acest lucru… vom fi fericiţi, împreună!!!

***

Un bătrân cu a sa pipă

Atmosfera aristocrată din cafeneaua culturală, în urbe, central situată
Revine în actualitate. Când ușor tavanul simte
Fumul dens de calitate din tutun pisat cu grijă
De bătrânul care trage, grandios, din a sa pipă.
Nu este bătrân de vreme 
Părul ce-i cădea pe spate ca și barba îngrijită
Arătau că pentru el, timpul nu e timp, iar albul spune
Că e doar înțelepciune.
Când mai trage încă un fum, pipa parcă o sărută
Iar privirea sa agilă într-o clipă e ascunsă
De un obiectiv ce adună, instantanee;
Ca o mărturie vie despre tot ce a fost să fie
Acum sau prin tot ce a trecut, despre oameni, lucruri, peisaje
Doar un tablou obținut, ca o mare amintire.
Între clipe de răgaz, pentru el și a sa pipă
Oriunde e o întâmplare de sorginte culturală
Este omul ce apare. Și oferă cu plăcere, tuturor ce vor s-adune
Din a lui înțelepciune, despre arta de a spune
Vieții cât e de frumoasă.
În orașul cu istorii, chiar în țară-n lung și-n lat
Când e vorba de cultură, așteptați-vă să apară
Un bătrân cu a sa pipă, ce secrete multe poartă….

***

Ce noapte, Doamne!

Ce noapte ciudată, Doamne!

Ai vrut să-mi încerci din nou credinţa, sub lumina lunii care avea o geometrie perfectă.

Moartea, într-un mod perfid, m-a învăluit în vis, de ce încearcă la nesfârşit? Nu ştie că a piedut lupta cu mine?

Nu e momentul meu acum, nu reuşeşte să mă sperie, încă

Dar răscoleşte!

A recurs la cele mai grele arme împotriva mea, iubire, singurătate, prieteni, familie

Până şi amintirea tatălui meu a încercat să o întoarcă împotriva mea

Este atât de imorală, atât de rea!

Năvalnică închipuire, aproape o trăire veridică

Se foloseşte de orice, chipuri şi durere care nu doare, să-şi impună forţa

Însă deageaba, şansa ei nu funcţionează în calea mea

Rezist pentru că sunt mai puternic, când va învăţa…?

Oare ce spun psihologii despre mine, despre ea…???

Ce noapte, Doamne!

***

În nopţile scurte de vară

În seara asta scurtă de vară

Îmi aduc aminte cum topeam

Serile, nopţile, clipele toate

De flacăra ce o aprindeam

Când dragoste nebună făceam

Printre aşternuturile apretate

Cum tresăream la cea mai fragedă mişcare

Când tatăl tău, arzând de nerabdare

Ne căuta cu scuze de rigoare

Simţind înnăbuşeala care

Iubirea noastră o emitea

În noapţile scurte de vară…

Mi-e dor de acei reci fiori

Ce ne săreau mereu în ajutor

Şi salvau oricând, orice împrejurare

Păstrând secretul dintre noi

Sub luna ce pâlpâia uşor

De căldura trupurilor goale

În nopţile scurte de vară…

***

Un scaun într-o piesă uitată

O primăvară cu o dimineață rece
Într-un perpetuu, în luna lui Marte
Soarele se joacă dispare/apare
În ritmul inimii, cu bătaia ce doare.

Stropi mari purtați de un nor
Cad pe străzi goale, pavate de dor
În amintirea acelui vechi decor
Din piesa c-un scaun, gol și ușor.

Un scaun, într-o odaie tristă
Ce acumula îndelung amintiri
Ce ascundea reale simțiri
Când ea era, tăcut, așezată.

Avea noblețea unei căprioare
Cu mișcări ample, simple dar fragile
Cu rostiri și gesturi de o iuțeală vie
Cum numai ea putea să fie.

Cu trupul dezvelit de banalele haine
Mărgele ciudate dar viu colorate
O îmbrăcau suav cu vise private
De rolul ce-l juca prin cuvinte și fapte.

Iar trandafirii ce au aprins iubirea
Cuprinși de o ramă cu sticla ciobită
De vremea ce iute s-a dus, obosită
Au ramas pe scaun, în liniștea caldă.

Timpul s-a scurs, a ars și acum
În urmă a rămas, cenusă și fum
Momente de taină ce-n ceață aduc
Reverie din piesa jucată-n trecut.

Acum, de scaun mai stau atârnate
Gânduri, regrete, iubiri ce nu mor
Trăite, lăsate de capete încornorate
Cu sânge și lacrimi, cântate în cor.

Din vreme în vreme, ca-n ziua aceasta
Aș vrea să revii, să mai joci încă o dată
Când cortina se trage și scena se arată
Un rol pe un scaun, într-o piesă uitată…

***

Numele tău

Am să scriu cu litere de o șchioapă, să vadă lumea care o să treacă

Versantul nordic al muntelui ce îndepărtare se arată,

Cu cerneala din praf de stele, care cad în noaptea întunecată

Sub greutatea dorului ce se înalță din inima ce iubirea-ți poartă,

Numele tău.

Doar tu nu-l vei zării niciodată, pașii tăi nu vor găsi în calea lor muntele meu

Te vor îndrepta spre o plajă lină, undeva lângă o mare cu apa învolburată

Acolo unde, urmele gândurilor tale se vor pierde printre firele de nisip mișcătoare

Pe care razele calde de soare le vor arde, parcă nu au fost vreodată

Pașii tăi.

Plaja ta și muntele meu, o lume le desparte, scrisul și gândurile sunt deșarte

Dar poate timpul, natura, o cale le vor aduce aproape, pentru că uneori există miracole

Atunci vom șterge depărtatea, vei lasa în urmă marea și vei găsi drumul, acea cale

Să privești muntele din zare, ce poartă falnic cu mândrie, scris mare

Numele tău…

***

O lume săracă

Universul este trist, de o lume aşa săracă

nu de bani, culturi, ştiinţe, ci de dragoste curată.

Omul, prima vieţuire, cu raţiune înzestrată

are griji pentru materie, nu de inima sa caldă.

Uită să-şi îndrepte gândul, iubirea şi mulţumirea

spre divina sa lumină, unde-şi are izvorârea.

Chiar de lutul cel îmbracă, timpul îl va obloji

la final îi va rămâne sufletul trist, neîngrijit.

Universul îl va petrece şi pe el ca pe o stea

nu aşteaptă să înveţe, ce înseamnă viaţa sa.

Omul nu mai reprezintă, prin iubire şi acţiune

o fiinţă primordială, ca locuitor in lume.

Conştinţa efemeră şi valoarea minţii sale

doar aspecte iluzorii, ca lucirea unor stele.

Astfel ultima redută, se îneacă ca un mit

într-o mare învolburată, sub un cer prea ponegrit.

Şi aşa viaţa rezumă, un drum scurt  şi foarte îngust

Într-o lume prea săracă şi un univers prea trist.

***

Dimineața

Noaptea te-a trimis din nou spre mine

Pe cărarea luminată de inima mea

Pasul tău mic, sfios te îndruma

Brațele-mi deschise, cuminți așteptau

Să te strângă la pieptul care se zbătea

De dorul, de privirea ta… dar a venit dimineața

Iar roua ochiilor tăi, au șters urmele firave

Acoperit de mister, ca o reverie, efemer

Aștept să treacă și mai sper, că nu ai să renunți

Să ajungi, să poți să înfrunți, drumul greu

Înainte de următoarea dimineață.

***

Aici și acum

Aici și acum

Sunt un fiu rătăcitor, al unei lumi care nu-mi aparține

În care am poposit, de unde voi pleca spre nicăieri

Dar până atunci, greșesc și duc razboaie lumești

Și uit adeseori că lupta dintâi este cu mine

Aici și acum.

Rămân un fiu ratăcitor al lumii în care trăiesc

Pentru că obosesc să alerg după materialisme

Uit de suflet, esența existenței mele, îl încarc cu rațiune și golesc

Ultima picătură de lumină, care colorează a mea călătorie

Aici și acum.

Dintr-o entitate vie devin un robot, în care ”programul”

Plăcerea de a râde, plânge, aspectele de existență

Se șterg, doar pentru a mă transforma în animalul

Care devorează orice perspectivă de căință

Aici și acum.

Rătăcesc și înțeleg, uneori, că viața e mai mult

Mai mult decât eu sau tu, înseamnă iubire

O lumină, hrană a sufletului pe care

Nu o servesc ci o resping și o împing în uitare

Aici și acum.

Aici și acum greșesc, dar sper că într-o zi

Lumina prin iubire îmi va deschide calea vieții

Mă va conecta la suflet,  iar din fiul rătăcitor al ei

Voi deveni o bucățică din univers

Aici și acum…

***

Deșertul iubirii

Ecoul iubirii mele ţi-a lovit uşor tâmplele, spărgându-se în mii de sunete tăcute

Alunecând pe trupul tău gol, suav, risipindu-se.

Am aşteptat în zadar răspunsul acelui strigăt, neştiind că te va întâlni în calea sa pe tine, iar tu nu iubeşti

Pentru că eşti doar un deşert întins, unde sunetele se pierd şi mor, unde nu există ecouri.

A fost o lecţie pentru mine, am învăţat să nu mai strig în van, acolo unde nu există mediul propice iubirii

Dar tu! tu să nu uiţi că în deşertul pe care îl întreţii, iubirea va muri de sete, iar oazele pe care le oferi

Se vor usca, se vor pierde…

***

Transformare

Povestea dintre noi s-a transformat in timp

S-a blocat intr-o clepsidra pe care nu mai stim sa o intoarcem

Sentimentele care odata erau firicele de nisip, care in scurgerea lor

se impreunau intr-un joc perpetuu de contopire,

s-au tranformat acum in bolovani

Astfel, s-au creat premisele uitarii, iar noi

ne-am intepenit, fiecare in sinele sau, impietrindu-ne….

***

Refulare

Da. Știu! Mă privești, mă tratezi cu dispreț, indiferență

Ignoranța este singura “atenție” pe care poți să mi-o oferi

Greșești. Atât de tare greșești încât, nu poți să-ți dai seama.

Nu înțelegi. Dacă a-i înțelege, a-i căuta să mă cunoști

Dincolo de această “carcasa” de lut, în care sunt prizonier…

Nu vrei să mă descoperi profund, pătrunzător

Pentru că nu sunt ca tine. Și tocmai pentru că nu înțelegi, rănești…

Nu poți. Nu ești tu de vină, este ea, vinovată e conștiința

O simțire tot mai ”comună”, acoperită de o pâslâ numită aparență,

Un fel nor de fum gros, negru, înecăcios, care îți intoxică rațiunea…

Da. Știu! Sunt diferit, nu sunt un standard a-l esteticii umane

Accept. Dar am ceva ce poate ti-ar plăcea, însă nu contează

Se va stinge. Timpul și nepăsarea ta o vor ucide

Însă, până în ultimul moment, voi lupta, nu ca să te schimb

Ci să te fac să înțelegi, ce există dincolo de ce se vede…

***

Beția iubirii

Cu ochii tulburi de lacrimile care curgeau, nebune, repezi și lăsau în urmă durerea despărțirii

dintre noi, gândeam.

Intins pe canapeaua unde te-am cunoscut, priveam pierdut, te căutam, vroiam să te aduc înapoi,

dar tu…. Ai hotărât să pleci definitiv!

Te căutam în odaia goală, unde ieri, trupul tău gol era acoperit doar de lumina galbenă

a felinarului din stradă… și pulsa.

Pulsa pasiune, pulsa emoție, pulsa un sentiment nebun… iar noi îi ascultam bătaia

împreunați, transformand-o în amor.

S-a terminat odată cu plecarea ta, iar eu am construit iluzii? n-am inteles ca noi trăiam

tăcuți, în noapte fericiți, beția iubirii…

***

Esență

Un ocean de aparenta
Ineaca stropii de esenta
Deschizand in departare
Orizont fara valoare.

Am lasat plutind, in urma
Vise, ganduri si speranta
S-au pierdut, un val de apa
Scufundandu-le in graba.

Iar “corabiile” versate
Zac pierdute in deriva
Ne conduc spre nicaieri
In locuri fara lumina.

Este lumea ce-o cladim
Fara sens, ci din rutina
Ca s-ajungem sa traim
Doar o viata cotidiana
Ce e fada in esenta….

 ***
Pacientul român – pamflet

Pacientul roman, a ajuns un mare “tun”
S-a imbolnavit subit, poate chiar inchipuit.
Daca ajunge la spital, el este tratat “penal”
Cu doze mari de “buzunar”,
In limbajul medical.

Anestezia se administreaza, in doze mari
Si il sedeaza, sa nu simta, sa nu vada
Plicul unde il aseaza.
Tratamentul e prescris, din pat el este trimis
Pan’ la colt la farmacie, sa aduca ce-o sa stie
Daca vrea sa-i fie bine.

Nu mai e-nceput de luna, “bugetul” e doar o gluma
S-a epuizat, de acum, mult noroc pacient roman.
Din batista de la san, omul trist mai scoate o data
Banul, iar la fel ca-ntr-o magie, hop deodata
Si pilulele s-arata.

Se intoarce greu, agale, la perfuzii si nadejde
C-o sa aiba iar putere, sa se vindece trupeste.
Sa mai poata sa mai stranga, banii cei de zile negre
Nimeni ca sa ii mai spuna, daca n-are o sa piara
Ii pacient roman, si trebe, pe doctori sa-i inteleaga…..

***

Pseudoalte(c)ație

Nani, nani puisor
Taci cu tata drag fecior
Unde-i ma-ta c-omor
Iarasi sta la coafor
Laptele da in cuptor
Pruncul plange iar de zor
O sa-ti cant la “vorbitor”
Nani, nani puisor…

***

Abis

Tăcerea, ecoul surd al disperării

Într-un abis, un hău săpat de trăiri

Speranțe pierdute în amăgiri

Născute în suflete rănite de iubiri.

 

Nici ploaia cernută din nori cenuși

Nu întrece râul izvorât din priviri

Ce cu furie se repede spre nicăieri

În abis, un loc de inimi în dureri.

 

Ce rost mai au cuvintele în căderi

De ce continui în zadar să speri

Zborul e pecetea pusă să pieri

În abis hrană să te oferi.

***

O drag actor

Un joc de umbre şi lumini îţi pregăteau intrarea

Romantic un cântec surdin, învăluiau chemarea

Întreg acest context divin a aşternut tăcerea

Spectatorilor străini ce aşteaptau urmarea.

 

Ai apărut de nicăieri când s-a retras cortina

Spectacolul a început, iar tu erai regina

E doar un act, din Shakespeare, de iubire

Dar regele nu a venit şi piesa se reţine.

 

E doar o piesă cu un act, născută din ficţiune

Cât de real, adevărat, ea lumea o transpune

O drag actor şi talentat, ce lacrimi verşi în dramă

Aplauzele îţi revin cu drag, când te retragi în grabă.

***

Aș vrea…

Aş vrea să zbor deasupra unui nor

Să fug, să las în urmă toate.

Aripi frânte m-au înfipt în sol

Iar ziua colorată-i noapte.

Să plâng, să strig, să plec aş vrea

Să rup blestemul poate

Nu pot, chiar dacă e dorinţa mea

Putinţa e deşarte.

Aş vrea s-adun şi vânt şi ploi

Să-mi cumpăr libertatea

Vârtejul lor mi-au dat fiori

M-am săturat, plec, gata.

Nu trebuie să plângi, atât aş vrea

Să nu mă dai uitării

Atunci când luna va pleca

Iar noaptea îşi va cerne zorii,

***

Catren de iubire

Iubeşte-mă sincer nu din milă, solidar

Dar nu mă iubi în glumă, e în zadar.

Dacă trebuie să păzesc a ta iubire… e clar

Ea nu există, e doar o furtună într-un pahar.

***

În șoaptă

Când m-ai avut în așternut

M-ai mângâiat în șoaptă

Cearșafuri albe n-au putut

Parfumul meu să-l piardă….

***

Neant

Vine o zi, nu voi mai fi, nu știu de îți vei aminti

Că am fost odată, un simplu băiat, pe care l-ai uitat

În văpaia clipei trecute.

Va rămâne pe pământ, doar o piatră cu un rând

Ce un nume va purta, veșnic, amintirea mea

Pentru tine.

Mâine de va fi să plec, voi avea doar un regret

Ce nu am putut să fac, sufletul să mi-l împac

După tine.

Iar acolo în neant, voi avea o mulțumire

Tot ce am spus am și transpus, în fapte

Din iubire.

***

Cu trupul gol

Cu trupul gol pe canapea

Atunci când noaptea vine

Tu mă aștepți și ai vrea…

Nu pot, nu mi-e rușine.

Simt că vrei s-ascunzi ceva

În inimă, sub goliciune

Să mă folosești ai vrea

Și-apoi să-mi spui “-Cu bine!”.

Nu vreau să fie așa

Ne va durea, știu bine

Când noaptea se va ridica

Și nu va fi iubire.

Azi poate nu ințelegi

Nici mâine, dar cu timpul

Vei înțelege draga mea

Nu poți iubi cu trupul.

***

Trăiesc!

Trăiesc! o viață primită nu dorită

Prin artă, măiestrie transpuse-n culori

Gânduri, sentimente, emoții arată

Ce mintea, sufletul ascund cu fiori.

În sunete calde cu note înalte

De instrumente tăcute, grele și reci

În roiul și graba în care abundă

Oamenii uită că și eu trăiesc!

Cu toate acestea voi continua

Viu și melodic să cânt, să pictez

Zile ploioase în gânduri de vară

Totul doar pentru că vreau să trăiesc!

***
Dintre miile de stele

Dintre miile de stele de pe bolta înserată

Am ales doar una, mică, în oglindă să arate

Sufletul ce incă poartă, amintirea învechită

A iubirii ce-am purtat-o… pentru tine!

Zorii vin și o alungă, zi de zi, cu soarele

Trist, aștept ca să se-ntoarcă

Noaptea, luna, stelele…

Seara când apare luna, toate parcă la un semn

Stelele apar intr-una, doar a mea a dispărut

A rămas doar amăgirea și va trebui s-aleg

Dintre miile de stele, un nou astru… până când?

***

Întoarcerea la demnitate

Întoarcerea la demnitate, nu-i un moft e trebuință

C-o istorie încărcată, neam rănit în neputință.

Un popor ce vor să-mpartă, cei ce au acum putere

Ne dezbină și ne învață,

Că suntem doar mici himere.

Însă uită că-și trag seva, ce le dă acum tărie

De ne vom trezi cu toții, vor simti pe a lor piele

Ce înseamnă demnitate!

***

O lume prea mare

Acel nobil sentiment de iubire

În bătăi pierdute, inima din mine

Îl așteaptă… dar nu vine

E blocat în pieptul sufletelor străine

Pierdute-n timp și departare

Într-o lume mult prea mare

Ce nu are răbdare

Cu cei mici, pustii și oarecare…

***

Timpul…

Timpul, relativismul existenței mele.

Aștept ca pendulul să mai anunțe o oră

Ca orele să se transforme-n zile, luni și ani.

Să mă trezesc să trăiesc, să nu mai găsesc

Regretul așteptării.

E doar un joc nepieritor, perpetuu

Al contemplării într-un balon de sticlă,

Ce ma transpune fidel, în nisipul neprăfuit

Ce în tăcere, rutină, curge

În clepsidră.

***

Ce-o să lași în urma ta

Trăinicia pe pământ, este lucru cel mai sfânt

Nu tu, om, cu corp de lut ci faptele ce-ai făcut

Ce-o să laşi în urma ta, când vei deveni o stea

Ca sub piatra funerală să găseşti o alinare…

***

Ce sentiment… iubirea

Ce sentiment frumos, iubirea

Să râzi, să plângi când poţi să-l simţi.

Emoţia, e singura ce poartă vina

De ce? încerci mereu s-o stingi…

***

Nu uita

Sărăcie sau dezastre, nu pot fi mai mari năpaste

Decât piedica ce-o pui, unui om la locul lui.

Nu uita că la final, vei justifica-n zadar

Toate relele făcute, vor durea, vor fi plătite…

***

E noapte și e târziu

E noapte, este târziu, iar gândul mi-e la tine

Sufletul îmi e pustiu, e trist, te vrea pe tine.

Aș fi vrut să nu pleci, să rămânem împreună

Să fim doar ca doi iubiți, ce se țin de mână.

Destinul nu vrea, e ciudat, te-ascunde printre fapte

Nu mi-a mai ramas nimic, doar vorbe, într-o carte.

Însă, totuși, eu mai sper, când voi deschide cartea,

Că vei ieși printr-un mister și-mi vei șopti, ”-Mă iartă!”…

***

La un colț de stradă

Astăzi, la un colț de stradă,

Am zărit, plângând, o mamă.

Printre lacrimi și suspine

Se gândea, în a sa sine

La al ei singur băiat

Ce-a plecat înstrăinat.

Este dus de multă vreme

Și acum, maica se teme,

Ca azi, mâine a pleca

Când, ei, ceasul a suna

Pe băiat nu l-a vedea.

Inima-i e rea, o doare,

Nu mai are timp, răbdare.

Ar ieși din piept să-i spună

Când telefonul din nou sună.

Dorul arde, o doboară

Nu mai poate, o să moară.

Si baiatul plânge des

De străini, e neînțeles…

Doru ce în piept îl poartă

N-are cui, cum să-l împartă

De măicuța lui iubită

Că e singură și tristă.

Of, viață, rea mai ești

Ne dai doruri, ne stârnești

Plânsul si durerea grea.

Fiu-i trist dup-a sa mamă,

Mama plânge să-l mai vadă….

***

Am iubit odată

Am iubit și eu odată tare mult, o simplă fată
I-am dat tot, i-am făcut doar bine
A plecat și nu mai vine.

Lumea e așa făcută, azi iubesti, mâine te uită
Sufletul îl ia cu ea inima rămâne rea.

Dragostea-i ca un lichid
Toarnă-n suflet mult venin
Azi te-mbată, te rasfață
Mâine pleacă și te lasă.

Tot am zis ca m-aș lăsa, de iubit, nu aș mai vrea
Dar iubirea pe pământ este lucrul cel mai Sfânt.

***

Părinților mei

Nimic pe acest pământ

Nu-i mai bun și nu-i mai Sfânt

Decât părinții cei ai acasă

Ce-ți dau sfat, ce-ți dau povață.

De când am venit pe lume

Doar ei au ținut la mine

S-au lăsat flămânzi pe ei

Ca să am tot ce vreau eu.

Au dormit tot mai puțin

Să nu sufăr, să dorm lin

Au lucrat și zi și noapte

Să am în viață de toate.

Tata a lucrat în mină

Mie ca sa-mi fie bine

Mama i-a dat de mâncare

Eu să cresc, să ajung mare.

Nu știu cum să mulțumesc

Celor pe care-i iubesc

Mama, tata, sora mea

Ei îmi umplu inima.

***

Pentru tata

Tata a plecat, s-a dus, undeva acolo sus

Mama dorul greu il poartă, sora mea plânge în soaptă.

Eu îl mai aștept să vină, să fie din nou cu mine

Telefonul nu mai sună, ca să-mi spună: ”-Noapte Bună!”

Dar de-acolo, sus din cer ne ajută-n orice fel.

Zi de zi este cu noi la probleme, la nevoi.

Noi îl vom păstra în gând, cât vom trăi pe pământ.

Când va fi o sarbatoare, i-om aprinde o lumânare.

Sufletul să i se odihnească, în loc drept și cu verdeață

Pe pământ a fost cu noi, tată, soț, bunic vioi…

***

Un străin

Un străin într-o gară,
Așa am fost prima oară.
Am plecat demult de-acasă,
În viață să-mi dau o șansă.

Cu-n bagaj și două haine
Am plecat în lumea largă.
Școala ca să o urmez
Un om bun să mă formez.

Să ajung să am de toate
Să nu duc lipsă de bucate.
Însă nu a fost așa,
Viața este tot mai grea.

Dar mai sper că într-o zi

Soarele va răsări

Și pe pragul casei mele

Îl voi primi cu plăcere.

***

Despre viață

Viața e un drum sinuos,

Acum ești sus, acum ești jos,
Lumea e precum o roată,
Acum ești sus, apoi te calcă…

Bucurii, necaz, nevoi,
Toate vin ca niște ploi.
Eu vreau bine pentru mine,
Uit de cel de lângă mine…

Viața așa e făcută,
Prin toate ca să te ducă,
Dar în goana pentru bine,
Lupt cu tine, nu cu mine…

Uit mereu sa mulțumesc,
Dumnezeului Ceresc,
Care pe pământ m-a pus,
Să îndeplinesc un vis.

***

Mamei 

Mama-i sacră pe pământ, ea dă viață,

E un sfânt.

Are grijă de noi toți, zi și noapte, peste tot.

Ea se lasă nemâncată să aibă pruncul de toate

Face totul la o casă pune bucate pe masă.

Ca furnica-n mușuroi duce-n spate griji, nevoi

Le rezolvă cât se poate noi de bine s-avem parte.

De acea, dragii mei mama-i sfântă printre noi

Și cât este încă-n viață noi să-i mulțumim de toate.

Când din lume a pleca cu toții-om regreta

Și atunci a fi târziu, să-i mai spui un lucru bun.

***

Un băiat și o fetiță

Un băiat și o fetiță stau pe bancă-n grădiniță.

Ei cântau, erau voioși, erau tare drăgăstoși.

Băiețelul dintr-o dată se apleacă către fată

Îi întinde cu rușine, doar o floare din grădină.

Iar fetița rușinată se retrage de îndată

Doar o mână a întins ca să ia floarea de iris.

De atunci, copiii mei se mai întâlnesc cu drag

Să mai cânte sub un fag ca o amintire-n dar.

***

Drumul vieții mele

Drumul vieții a ajuns

Sus din cer, jos pe pământ.

Am venit puțin mai greu

Așa a vrut Dumnezeu.

M-a trimis cu-n scop precis

Multă minte mi-a prescris

Tremur tot, doar câteodată

Eu tot sper că o să-mi treacă.

Tatăl Sfânt, de sus a Zis

”-O să-ndeplinești un vis!”

Iar acuma visul meu

Este Bunul Dumnezeu.

Chiar dacă acum e greu

Destinul e doar al meu

Și atât mă voi lupta

Cât putere o-i avea.

***

Păsărelele

Ieri, la ușa casei mele stăteau două păsărele.

Și cântau așa frumos parcă simțeau un miros.

Harnică și cu mult spor, făcea focul în cuptor

Mama întindea pe masă gogoși calde și pufoase.

Eu stăteam, jos, pe balcon urmărind mașini cu spor

Când deoadată am văzut păsărele într-un cuib.

Stăteau firave așa, așteptând, parcă ceva

Un miros cald de gogoși, din bucătăria mea.

***

La început

Eu când am venit pe lume

Nu a mers chiar totul bine

Am fost viu, sau mort am fost

Nici un sunet nu am scos.

Iar de-atunci și pân-acum

Multe s-au schimbat pe drum

Am crescut, m-am făcut mare

Boala arde-n continuare.

Am umblat mult prin spitale

Și-am sperat mereu cu ardoare

Boala că va dispărea, însă nu a fost așa.

Eu acum atât aș vrea

Știu că nu m-oi vindeca

Boala să rămână rece

M-am obișnuit cu ea.

***

Dorință

Dumnezeu din cer de Sus

M-a creat și M-a trimis

Jos, aicea pe pământ

Să vă scriu acest cuvânt.

Tată, Bunule Ceresc

Pentru asta-Ți mulțumesc

Și Te-aș mai ruga ceva

Dă-mi putere să citesc

Versul și cu strofa mea.

Eu atât doresc acum

Într-o zi cu mult parfum

Versul, rima, strofa mea

Să citesc dintr-un album.

Asta e a mea dorință,

Lumea bună, cu știință

Să-nțeleagă a mea rimă

Versurile în esență.

***

Dorul

Astăzi dis-de-dimineață am descoperit ceva

Pe sub roua așternută chiar aici pe strada mea.

Era dorul unei fete care m-a iubit cândva

A plecat, nu vrea să vină, cum de s-a-ntâmplat așa?

Dar odată cu lumina, a ieșit și soarele

Care a topit cu roua toate întrebările.

Acum mintea iar îmi zboară prin-mprejur pe undeva

Fuge tot de colo-colo printre amintiri cu ea.

***

Despărțirea

Doi copii, băiat și fată

Se iubeau mult, înfocat

Până când odată, fata

A plecat, s-a supărat.

De atunci băiatul, singur

Era tare necăjit

Cu ce a greșit, săracul

De fetița a fugit.

Fata a plecat în grabă

Înapoi nu s-a uitat

A fost ea, a fost băiatul

Cine oare, a trădat?

De atunci în două colțuri

Stau acum și se gândesc

Cine a greșit și unde?

De ce nu își mai vorbesc?

***

Dor de casă

Am plecat demult de-acasă

Și mi-e dor de casa mea

De fotoliul din odaie,

De birou, de canapea.

De biserica măiastră

Ce se înălța la cer

O priveam, cu drag, de-acasă

Din balconul de la trei.

Jos garajul mă așteaptă

Să cobor, să iau ceva

Iarna coșul plin cu lemne

Totdeauna-l pregătea.

Acum merg din când în când

Pe acasă, câteodată

Merg sa văd ce face mama

Și la tata la mormânt.

***

Iertare

Mamă, tată, dragii mei

Am geșit, am făcut mult rău

Vreau să mă iertați acum

Să devin un om mai bun.

Știu că Bunul Dumnezeu

Mă va ajuta mereu

Și-mi va arăta îndată

Care-i calea cea mai dreaptă.

Nu știu, voi, părinții mei

Veți putea ierta și voi

Toate cele ce-am făcut

Și pe voi, mult, va durut.

Iar acuma la final

Vreau să-mi cer iertare iar

Să îndrept greșeala mea

Doar atât cât voi putea.

***

Prin grădina ta

Prin parcul din grădina ta

Am mai trecut încă odată

Să te zăresc acum aș vrea

Dar fereastra-i ferecată.

Ajung din nou la ușa ta

Aș vrea să bat, să iasă

Dar inima nu vrea așa

Rămâne altă-dată.

Of, Doamne, cât aș vrea

Să am curaj odată

Să te sărut, eu mult aș vrea

Și să te strâng în brațe.

Dar nu acum, e prea târziu

Lumina este stinsă

Tu poate dormi, cu trupul învelit

Pe canapea, întinsă.

***

Era un vis

Aseară am avut un vis

Era realitate?

Ai apărut de nicăieri

Și m-ai cuprins în brațe.

Aș vrea să nu se fi sfârșit

Era atât de bine

Dar dimineața a venit

Tu ai fugit de mine.

La noapte aș vrea să vii din nou

Cu brațele deschise

Să mă cuprinzi la pieptul tău

Să fie iarăși bine.

Mă voi ruga la cer

Ca de această dată

Visul, să nu mai fie vis

Să fi chiar tu, o fată.

***

În jurul meu

Tot mă uit în jurul meu

E neliniștite, e greu

Mulți copii, bătrâni așteaptă

Viața să le dea o șansă.

Însă lumea cu tupeu

Le dă tot ce e mai greu

Închid ușa la spitale

Ard în chinuri, vai, sărmanii.

Doamne, dacă aș putea

De mâncare eu le-aș da

Însă sunt și eu ca ei

Tot cu griji, tot cu nevoi.

Cei ce astăzi sunt mai sus

Nu se uită la apus

Vor ajunge-n locul lor

Fără apă, cu mult dor.

***

Lumea în care trăim

Lumea-n care azi trăim

Mult diferă ca-n bătrâni

Toți aleargă dau din coate

Pentru bani, averi, palate.

Oameni mulți și în nevoi

Sunt la groapa de gunoi

Cei puțini și cu averi

Se înfruptă din plăceri.

Copiii cu bani de-a gata

Cheltuiesc în stânga dreapta

Alți copii trăiesc în lipsuri

Nu au bani nici pentru pixuri.

Asta-i lumea ce-o trăim

Pentru mulți e doar un chin

Cei de sus o duc doar bine

Noi trăim de azi pe mâine.

Astăzi cei ce ne conduc

Sapă groapa mai adânc

Ne îndatorează mult

Și ne-ngroapă în pământ.

Vina lor, e vina noastră

Ei tot fac, noi stăm în casă

I-am ales, le-am dat putere

Ei ne vând doar baliverne.

Mă întreb, cât va mai ține?

Cât vor mai putea să-ndure?

Vor ieși cu toți-n stradă?

Sau așteaptă să aleagă?

Sunt sătul de vorbe, gata

Astăzi vreau să iau lopata

Să-i îngrop pe cei de sus

Ce se-mbogățesc pe-ascuns.

Nu violență, nu război

Vreau doar pașnic înapoi

Dreptul care mi l-au luat

Să trăiesc, nu vreau să tac.

Ne-au tăiat pensii, salarii

Au închis școli și spitale

Asta ca să ne arate

Cine-i sus, și cine rabdă.

Vino Doamne, între noi

Dă-ne pace, nu război

Nu-i lăsa să ne mai ia

Viața, banii, libertatea.

***

Rugăminte

Dumnezeule Ceresc eu plâng și îți mulțumesc

Cu ce bun m-ai înzestrat, părinți mie mi-ai dat.

S-au luptat mult pentru mine, au vrut ca să-mi fie bine

M-au ținut în facultate ca s-ajung un om cu carte.

M-au învățat tot de bine tot ce știu, să fiu cuminte

Să ajut pe fiecare să nu trec cu nepăsare.

De aceea te-aș ruga să le porți mereu grija

Mamei mele pe pământ, si la tata în mormânt.

***

Clujul

Cluju-i un oraș semeț, are cluburi, discoteci

Biblioteci și artă are în Ardeal îi capitală.

Clujul de pe Cetățuie, e frumos, e o minune

Someșul trece prin el, e micuț dar frumușel.

Când îl vezi de pe Feleac, noaptea, Cluju-i minunat

Să te plimbi prin el a-i vrea, însă-i mare, nu a-i putea.

Clujul are mai de preț, multe școli, la rang măreț

Artă și cultură veche, și-o istorie străveche.

UBB este vestită, are facultăți d-elită

Este foarte primitoare, mare, multiculturală.

Iancu și Matei Corvin, cu un aer mult prea fin

Străjuiesc în piața lor fiecare trecător.

Are un urs ce-o făcut bere, care-i rege la plăcere

Are Festival de Film tot ce vrei numai să vii.

Are clinici de renume, doctori mari și institute

Și mult sport orașul are, cred că este cel mai tare.

Mănăștur, Gheorgheni, Mărăști

Cartiere muncitorești

Bună Ziua sau Borhanci

Sunt cartiere de bogați.

În Pădurea Hoia, auzi, am avut niște intruși

OZN cică era nu știu cine i-a speriat.

El are în jurul său, Baci, Floreștiu sau Chintău

Un grătar de vrei să faci, în Făget tu te retragi.

Dacă am uitat ceva, asta e, o-i revedea

Însă nu mai zic mai nimic, haide-ți voi la Cluj un pic.

***

Viața așa e lăsată

Noaptea stelele privesc și într-una mă gândesc

Ce-ar fi viața pentru noi fără griji, fără nevoi.

Viața așa e făcută de toate ca să-ți aducă

Să simți că trăiești pe lume, nu îți dă tot timpul bine.

Cei ce trăiesc pe pământ, astăzi râd și mâine plâng

Astăzi cântă și dansează, mâine plâng și tot oftează.

Dumnezeu așa a scris când pe lume ne-a trimis

Să avem în viață, noi nu doar pace sau război.

***

Orașul m-a adoptat

Clujul azi m-a adoptat mi-a dat pâine de mâncat

M-a învățat în sânul lui multă carte, multe lucruri.

De când aici am venit am fost mult mai omenit

Decât în oraș la mine a fost mult, chiar foarte bine.

Clujul azi îi casa mea, de aici n-aș mai pleca

Este un loc mult mai bun ca-n copilăria mea.

Nu știu cum să-i mulțumesc orașului de pe Someș

Că a fost deschis cu mine m-a primit, mi-a făcut bine.

***

Străinătatea

Tinerii din satul meu

Au plecat cu toții, zău

În țări pân-acum străine

Pentru bani, pentru o pâine.

Toți cei de pe strada mea

Sunt plecați în Anglia

Franța sau Italia,

Portugalia și Spania

Să muncească ei ar vrea.

S-au dus unul câte unul

Cu mașina, cu avionul

Iar cei ce-au rămas acasă

Dorul greu, mult îi apasă.

Stau acolo, chinuiesc

Dorm puțin și mult muncesc

Cu speranța că-ntr-o zi

Cu mulți bani or reveni.

***

Seara se lasă

Seara se lasă iar

Casa-i pustie și rece

Eu tot mă uit în zadar

Timpul tace și tot trece.

Luna se urcă din nou

Pe tronul de unde, aseară

Privea, cu farmecul său

La oameni, jos pe stradă.

Stele pe rând se aprind

Parcă la o simplă comandă

Cerul e vesel sau trist

Soarele s-a pus să doarmă.

Luna cu stelele ei

Veghează din nou la fereastră

Somnul copiilor mei

Ce dorm liniștiți în casă.

***

Un gând

Tatăl meu, aș vrea să-ți spun

Că mi-e dor, dar nu știu cum

De când ai plecat din lume

Gândul meu e tot la tine.

Mama plânge, te-a visat

Mie-mi spune neîncetat

Ca să stai cu ea din nou

Îi e greu, nu vrea să dormi.

Sora mea, mi-a spus și ea

Că urmează ziua ta

E distrusă, vai, săraca

Nu mai e fata lui tata.

Eu ce să mai fac acum

Îmi e dor, dar cui să-i spun

Mama-i tristă, supărată

Sora mea încă te-așteaptă.

***

De ziua mamei

Mamă azi e ziua ta

Aș dori să-ți dau ceva

Nu am bani, nu pot acum

Dar îți scriu acest gând bun.

Îți doresc să ai de toate

Numai bine, sănătate

Inima să-ți fie tare

Că e foarte iubitoare.

M-ai născut, tu mi-ai dat viață

M-ai crescut, mi-ai dat povață

M-ai certat când am greșit

Dar mereu tu m-ai iubit.

Azi e rândul meu să-ți spun

Te iubesc, dar nu știu cum

Oare aceste cuvinte

Spun ce inima mea simte.

***

Prietenul meu

Prietenul meu cel bun a uitat de mine acum

De când e la a lui casă nu mai dă semne de viață.

Am fost la greu și la bine, am mâncat aceași pâine

Dar acum s-a însurat și de mine a uitat.

De ce-i lumea așa rea? Lasă totu-n urma sa

Nu m-ai lasă nici un loc, de salut, un: ”-Hai, noroc!”

Eu nu vreau s-ajung așa și promit că n-oi uita

Pe toți cei ce-au fost cu mine și la greu, da și la bine.

***

Vara

Vara a venit acum

Soarele e tot mai bun

Numai ploaia mai răzbate

Iarna fuge, e departe.

Plantele, copacii spun

Vai ce cald este acum

Apa rece din izvor

Curge repede, cu spor.

Oamenii ies toți din casă

Și se bucură de soare

Unii pleacă în vacanțe

Și se scaldă printre valuri.

Soarele atinge apa

De pe mare, lângă plajă

Oamenii stau cu răbdare

Și asteaptă valuri, valuri.

***

Țara mea

Țara-n care eu trăiesc e frumoasă, o iubesc

Nu aș da nimic pe ea, nici toată America.

Munții noaștri vechi, Carpați

Fluviul Dunărea, cel lat

Marea neagră-nvolburată, e o țară minunată

Mulți cărbuni, Carpații poartă și mult gaz, apă termală.

Mult petrol Marea ascunde Dunărea să-l ducă-n lume.

Iar eu azi în țara mea sunt sărac, n-am ce mânca

Cei care-s la cârmă, sus, fură mult, nu se ascund.

***

De-ar veni-napoi

De-ar veni-napoi strămoșii

Între noi, pentru o clipă

Ar pleca-n pământ săracii

Cu inima rea, zdrobită.

Au luptat cu arma-n mână

Pentru țară, libertate

Noi, însă, îi vindem iară

Pe pomeni electorale.

Și-au lăsat copii, neveste

În războaie ca să lupte

Pentru patrie și glie

Au murit ei cu mândrie.

Noi le murdărim acuma

Numele și vitejia

Ca să aibă, astăzi, unii

Puterea și bogăția.

Țara noastră, colț de Rai

Doamne, greu destin avem

Să trăim într-un infern.

Într-o țară așa bogată

Noi cerșim din poartă-n poartă.

Suntem într-un colț de Rai

Munți bogați, cu râuri mari

Cu resurse naturale

Noi murim, cu toti de foame.

Mult pământ nu se lucrează

Lasă bălării să crească

Alți ar muncii cu zor

N-au cu ce, plâng cu amar.

Dă-ne nouă, Doamne, minte

Să muncim, să nu cerșim

Să trăim la noi în țară

Mult mai bine ca afară.

***

Drumul

Ploaia a-nceput să cadă

Stau, privesc, lung pe fereastră

Aș da tot să mai fiu, iară

În căsuța părintească.

La o masă, împreună

Mama, tata să se adune

Să îmi spună, măi copile

Nu mai sta străin în lume.

Nu mai pot, e tot mai greu

Să mă-ntorc din drumul meu

Am plecat și i-am lăsat

Cu ochii înlăcrimați.

Azi sunt singur, dar mai sper

C-a ajunge drumul meu

Să cunoască ce-i iubirea

Binele și fericirea.

***

Singurătatea

Nici o boală, pe pământ

Nu-i mai grea, și doare tare

Cum e acum boala mea

Boala de singurătate.

Timpul parcă nu mai vrea

Tic-tac el ca să mai facă

Nu există antidot

Inima, ca să mai bată.

Am cerut așa de mult,

Eu, pe această lume?

Sau destinul așa a vrut,

Să pleci de lânfă mine?

Asta e, n-am ce să fac

Așa este soarta

Să primesc tot ce e dat

Azi, singurătatea.

***

Visul

Un vis parcă eu aș fi, aștept ca el să treacă

Și in fiecare zi să mă trezesc odată.

Mereu de dimineață, mă uit înspre fereastră

Noapte a trecut din nou dar visul nu mai pleacă.

Încet, încet devine el doar un coșmar. Continuu

Zi cu zi, eu nu mai sper că-l voi învinge singur.

Iar când speranța va păli visul o să învingă

Visul, poate, se va sfârși când, viața o să se stingă.

***

Noaptea, stelele pe cer

Noaptea, stelele pe cer

Mă fac să mă simt stingher

Doar un punct pe-acest pământ

Ce va merge în mormânt.

Luna mă face și ea

Să-mi doresc să fiu ca ea

Să renasc când n-oi mai fi

Când cerul va fi senin.

Dumnezeu așa a vrut

Stele, luna acolo sus

Eu aicea pe pământ

Doar un trecător, un gând.

Ele tot vor apărea

Când norii le vor lăsa

Eu voi rămânea aici

Cât destinul mi-a prescris.

***

Cât aș vrea

Cât aș vrea să fi acum lângă mine, să-ți șoptesc

Inima bate nebună vrea să-ți spună. Te iubesc!

Am fost doi copii alături până acum, puțină vreme

Dar acum sufletele noastre singure, plâng în tăcere.

Nu știu cine a fost de vină, vinovați nu vreau să caut

Știu, răsplata va să vină pe pământ, în cer, odată.

Cât aș vrea să fi acum în locul meu, să poți simți

Inima însângerată, cum te-așteaptă ca să vii.

***

Nu știu cum se face, oare?

Nu știu cum se face, oare?

Gândul îmi este la tine

Vreau să trec, să uit odată

Inima pe loc mă ține.

Tot aș vrea ca să mă schimb

Din inimă să te scot

Insă noaptea, când e târziu

Visele te pun la loc.

Azi mă simt ca un străin

Care are trupul-cușcă

Ce ascunde între gratii

Prizonierul care bate,

Sângele care îl poartă.

Mâine când mă voi trezi

Sper ca sufletul să poată

Din cușcă să evadeze,

Și să fie, iar, sălbatic.

***

Când de-acasă am plecat

Când de-acasă am plecat am lăsat părinții-n prag

Cu obrajii-nlăcrimați și cu sufletul uscat.

Am plecat pe-al vieții drum cu speranța, să ajung

Pentru mama, pentru tata o mândrie, nu judecată.

Ceasul bate, timpul trece imediat se face, zece

Ani, de când al meu cămin a rămas doar un străin.

Cred, acum, că-n urma mea mama tot se bucură

Iar acolo sus în cer, tata-i mândru de fecior.

***

Viața ca o floare

Viață, tu ești ca o floare

Zilele-s parcă petale

Trec, se duc, se uscă, cad

Și pe om bătrân îl fac.

Omul bun pe astă lume

E ca floarea-n mărăcine

Oricât bine, el, ar face

Mult se-nțeapă, rău atrage.

Binele e tot mai rar

Răul, este general

Floarea mare și frumoasă

Se tot uscă și se lasă.

Eu, cred că-ntr-o bună zi

Floarea își va reveni

Lumea va avea și ea

Oameni buni la masa sa.

7 gânduri despre “Scriituri

  1. Pot sa fiu sincer si sa iti spun ca poeziile nu un punct forte pentru tine? Fara sa exagerez, ai putea scrie versuri pentru manelisti sau pentru poezi de gradinita. (majoritatea)

  2. Mie imi dau un sentiment foarte bun poeziile tale. Stiu ca gusturile nu se discuta insa tu atingi foarte discret multe teme sensibile ale vietii cu o tenta diplomatica. Diplomatia nu este talentul oricui si asa nu este intelesa de oricine…

  3. … Asa ca, nu asculta la ce spun ceilalti… Important este ca tu sa-ti fii critic obiectiv si cum ai zis, sa stii ca oricand poti fii un pas mai bun decat cel facut anterior. Altfel, nici omul nu ar fi invatat pana azi sa se ridice, daca s-ar fi temut ca va mai si cadea din cand in cand.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s