Goliciunea, speranta care moare ca sa reinvie…

La inceputurile lumii, omul a fost lasat gol si libertatea de a face alegeri ii era nemarginita. In lipsa limitelor a aparut pacatul, iar sub sentimentul de rusine aceasta goliciune a inceput sa fie imbracata sub tot felul de forme fara fond. Ascunderea ei a devenit o preocupare atat de profunda incat, a inceput sa se impregneze in interiorul fiintei, acolo unde sufletul umplea totul cu bucurie, speranta si lumina. Omul insemna speranta, iar speranta insemna traire, impreuna erau viata deplina.

Au trecut ani la rand pana cand, asemenea ciclului existential, acest desert care a acaparat interioriul fiintei nu-si mai gaseste locul si se manifesta pentru a reveni la suprafata. Asa au aparut si se dezvolta secetele care usca aspectele de umanitate. Pana si conceptul de goliciune s-a schimbat atat de mult, aproape de radicalitate…

Pacatul s-a manifestat de la inceput prin incercarile care s-au transpus in sursa de suferinta, iar mai apoi suferinta s-a conturat prin boala. Boala de trup, de suflet, iar poate cea mai grea dintre ele este goliciunea transmisa de la individ spre societate. Acum nu ne mai rusinam de goliciunea celui de langa noi ci, mai ales, incercam sa amplificam si sa iutim procesul dezgolirii lui, si nu e vorba doar de haine sau de material. Dar daca tot am ajuns la capitolul material am sa incerc sa fac o paralela, poate deplasata, poate nu, despre boala si conditia celui ce o poarta, cu demnitate sau nu.

Cei mai multi dintre noi au avut, au si mai pastreaza, cel putin ca o vesnica amintire, un pluover tricotat de mainile bunicii pricepute, un obiect vestimentar primit cadou cu o diferita ocazie, o haina indragita atat de mult incat a utilizat-o pana la o evidenta uzare. Si, poate nici macar atunci nu a gasit puterea de a o arunca la ghena indiferentei ci o mai pastreaza intr-un colt de sifonier ca o dovada palpabila a rememoriei. O haina care a ascuns, indelungate vremuri, goliciunea trupului, dar mai important decat atat a fost un indicator de sanatate, in comparatie. Pentru ca trupul sau de lut este in esenta doar un invelis al suflului de viata, haina care il fereste de trecerea timpului este asemenea sanatatii sale. Uneori, obsacolele si perioadele mai grele pe care le-a trecut alaturi de sudoare, au lasat urme, iar haina s-a desfacut, un fir poate a inceput sa se desire, iar aspectul de inceput incepea sa se piarda. Oricat de mult ar fi fost cusut, reconditionat, procesul de schimbare fiind demarat nu va mai reveni niciodata la starea initiala. Si uite asa, am inceput sa acoperim goliciunea trupului cu o manta de care ne ingrijim prea mult. Si investim in aceste acoperaminte si travestim, totodata, esenta de a exista aici si acum, mai mult fara sa intelegem ca mantaua aceasta poarta goliciunea sufletului prin lume, dar nu o vindeca. Dimpotriva, ii ofera posibilitatea sa dospeasca si sa creasca pana va coace drumul spre pierzanie. Intr-un fel sau altul, astazi, prin ceea ce devenim goliciunea nu mai reprezinta aspectul pur si nerusinos al trupului ci se transpune prin incercarea de a il ascunde prin diferite forme. Si asa speranta moare de fiecare data doar pentru ca sa reinvie, prin cate unul, prin cineva care nu pune pret pe haina ce o poarta ci pe sansa de a imbraca, prin fapte, viata sa.

Un pas mai in profunzime, arata ca haina il face pe om si nu ceea ce se afla dincolo de ea. Eu, personal, atat din prisma elementelor vestimentare dar si a unor alte variabile de parcurs existential am simtit aceasta „judecata” bazata pe aparente, pe pielea mea. Si mai stiu multi alti oameni in aceasi postura, insa sper ca nu vor dezarma si vor continua sa umple goliciunea cu frumusete pura, luminoasa, calda.

Pentru cei care se poticnesc in cuvinte, greselile lor in exprimare si ortografie, e mai important sa inteleaga ca ele sunt doar o haina care ascunde esenta a ceva. Uneori e greu sa privesti patrunzator, dincolo de formele lor, dar este usor sa te agate aparentele lor. Totul in viata exista si se exprima cu un sens, de la haine la cuvinte, de la forme la continut. Conteaza cata tarie avem sa descoperim intru totul viata, fara a mai face apel la pacat… poate chiar mai mult, sa incercam sa-l maintuim, prin cainta…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s