Tie, celei care intarzii… (18+)

Daca maine, noaptea ar renunta sa mai plece nu as regreta daca astazi, tu, cea care intarzii… sau care nu mai vrei sa ajungi si incerci sa ratacesti pe drumuri, prin multimi, ai fi aici si m-ai invalui cu parfumul tau unic, simplu de amor. Daca stelele, cele care plang in continuarea razelor de soare care s-au topit intreaga zi sub forma stropilor de ploaie care incercau sa stinga vapaia pasilor gandurilor mele care alergau cautandu-te, ar fi vegheat intoarcerea ta. Pentru ca doar ele, gandurile insotite uneori de dorinta, mai cred in venirea ta, eu am renuntat. Am inteles ca nu am ce sa-ti ofer… mai mult decat acest simplu „eu”, acest eu care se afla dincolo de ce se vede, iar pentru tine nu e de ajuns. Dar ele, ca o incapatanare, inca imi soptesc cum vor sa inveleasca trupul tau minunat, imaculat, pierdut de haine pentru a-l cuprinde la pieptul zguduit de forta inimii care se zbate sa iasa si sa strabata drumul libertin. Cum bratele calde sa alunece usor, sa iti mangaie gatul pentru a se pierde in contopire cu sufletul tau. Iar sanii, sanii tai sa nu mai ascunda emotia cand, in tot acest timp, glasul viorii sopteasc in surdina acele doua cuvinte care ma rascolesc. Pentru ca, dupa ce suflul trairii tale a fost cucerit, sa-si continuie drumul, sa coboare tot mai jos si sa-ti cuprinda coapsele intru placere. Camera goala, precum imaginea ta, si fumul care se ridica din tigara care arde singura in scrumiera aflata intr-un colt pe masa, sa fie doar un martor tacut, orb al implinirii noastre. Suflulul acesta intens sa stinga flacara lumanarilor care ne inconjoara si sa ramana doar sclipirea ochilor tai, in intuneric. Sa traim, iar trupurile noastre sa zvacneasca precum sangele cald al unei rani deschise care evadeaza, fuge de tot si de toate, in libertate. Da! Sa fim liberi, rebeli, asa cum dorinta mea este. Asa cum gandim si visam in afara unor granite, acolo unde nu exista tipare ci numai noi. Asa cum am traii in acea noapte care nu se mai termina, daca ar renunta sa mai plece. Asa cum cerul si marea s-ar unii intru eternitate. Dar, ramane sa iti mai scriu, tie, celei care intarzii… pentru ca intarzii, probabil pana la sfarsit. Asa este dat, ca acest ciclu sa se repete, pentru ca noaptea nu renunta sa plece asa cum tu nu renunti sa ajungi, iar fiecare dimineata este un nou „capat”. Vioara nu oboseste, asa cum nici un rau nu se opreste in cautarea sa. Gandul e prea liber pentru un trup care te doreste, te asteapta. Fuge, zboara, indiferent de anotimp, zile si nopti intregi… pentru a-ti spune ca cineva te asteapta. Tie, celei care intarzii, zilele nu sunt altceva decat vagoanele care se insira si alcatuiesc un tren care cauta peronul pe care te gasesti, sa iti spuna: Te doresc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s