Simona Halep, mă înclin!

Simona Halep, în calitate de om mă înclin, în calitate de român îmi cer scuze… Mulţumesc Simona Halep pentru bucuria, emoţia, lacrimile pe care le-ai declanşat de când ai apărut pe dreptunghiul din tenisul mondial. Simona, mă înclin în faţa voinţei şi a dăruirii de care ai dat şi dai dovadă, în acest parcurs spre marea performanţă, un drum pe care tocmai ai pornit. Iar cu destulă reţinere mă mândresc că sunt român de-al tău, şi am să încerc să explic de ce, în continuare.

Recunosc, până nu demult, nu eram un fan „ultras” al acestui sport, însă a fost nevoie de un moment să mă cucerească iremediabil. Nu mă refer doar la finala de la Roland Garros, a reprezentat un punct culminant doar. Însă, de când am început să urmăresc acest fenomen am rămas uimit despre tot ceea ce se află în spatele spectacolului oferit de tenismeni cu o rachetă şi câteva mingi. Din acest motiv mă întorc la admiraţia pe care am îndreptat-o şi care va creşte exponenţial cu performanţa şi rezultatele acestei tinere de 22 de ani din Constanţa. Pentru un tablou cât mai exact voi face apel la cifre, anul trecut Simona Halep era în clasamentul mondial al tenisului feminin pe poziţia 57, în timpul turneului de Mare Şlem de la Paris, pe care l-a părăsit în turul II. Ieri, a jucat finala acestui open (fază în care a ajuns fără să piardă niciun set, mulţi omit acest aspect, mie mi se pare esenţial fiind singura jucătoare din turneu care a realizat acest lucru în acest an), de pe poziţia 4, iar urmare a acestui parcurs de luni va ocupa poziţia 3 în clasamentul WTA, după Serena Wiliams (SUA) şi Na Li (China). Nu le-am specificat întâmplător pe cele două ocupante ale topului ierarhiei mondiale, alături de ţările din care provin, ci tocmai pentru a evidenţia nişte aspecte importante şi cu atât mai relevante despre Simona Halep, şi aproape derizorii pentru România.

Simona a luat racheta de tenis în mână, undeva în jurul vârstei de 4 ani, când aceasta era mai mare decât purtătoarea ei, iar primul teren de tenis a fost pe parchetul unei săli de sport de la o şcoală din Constanţa. Atunci a început un fenomen care are toate premisele de a nu se opri prea repede, Simona Halep. A început de la zero, o muncă susţinută de sacrificii personale, unele legate de propriul corp, şi de cele ale părinţilor ei. A continuat să renunţe la multe „oportunităţi furnizoare de plăcere”, doar pentru a urma un vis. Un vis al ei, de care ne legăm fără niciun merit momentele de bucurie consecinţă a rezultatelor ei. Din 2012, au început să apară şi roadele acestui parcurs şi efort depus pentru performanţă. Anul trecut a cucerit 6 titluri la diferite turnee, pe toate suprafeţele de joc (zgură, iarbă şi rapid), iar acest lucru spune multe. Dar cum a ajuns aici şi ce sprijin i-a oferit România în tot acest timp?

Nu e un secret pentru nimeni că sportul alb este unul foarte costisitor, pregătire, turnee, echipament, deplasări, echipă ş.a.m.d. Toate acestea sunt indispensabile şi obligatorii pentru performanţă. Acum mă întreb retoric ce oferă România, cel puţin din perspectiva infrastructurii sportive pentru perfomanţă, iar în mod special specific că nu este doar cazul tenisului. Câte din miile de ore de antrenament pe care le-a realizat această sportivă au avut loc pe un teren conform pus la dispoziţie de stat? Retoric. România, nu duce lipsă de talent sportiv, dar toate aceste diamante vii se şlefuiesc în eprubete, în lipsa unor centre de excelenţă şi performanţă în sport. Este cazul gimnasticii care a pornit de la Deva, care într-un final fericit şi după multe chinuri a primit şansa de a accelera drumul spre excelenţă la Izvorani; este cazul canotoarelor care sunt obligate să se antreneze pe lacul de la Snagov printre şalupe şi sky-jeturi de mare viteză, şi cu toate acestea aduc medalii după medalii şi exemplele pot continua. Astfel de condiţii a trebuit să înfrunte şi Simona, context în care devine, cel puţin în ochii mei, o campioană desăvârşită. Nu a lăsat în urmă această ţară şi greutăţile pe care i le-a oferit în drumul său spre perfomanţă ci s-a încăpăţânat şi a luptat cu râul, ramul, cum spune o poezie românească. Maria Sharapova, adversara ei din finala de la Roland Garros, a plecat de mică din Rusia spre o academie de tenis din Statele Unite, Petkovici, adversara din semnifinală a lăsat Serbia natală pentru Germania, Radwanska la fel… Simona a rămas aici. Cu enorm regret, consider că România nu o merită pe Simona, pe ea şi pe mulţi alţi sportivi, elevi care fac performanţă în condiţii ireale, inimaginabile pe care trebuie să-i admirăm la modul exemplar!!! Simona Halep este pentru mine şi, cred ca trebuie să fie, un exemplu pentru mulţi oameni din această ţară, dar vom uita repede de ea, pentru că va apărea un „standard” de frumuseţe caracterizată de prostie la emisiunile de la ora 17 sau după miezul nopţii, iar efectul ei se va stinge….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s