Plouă!

Plouă! Cerul cenușiu, pe alocuri negru amestecat cu un alb purificator, cerne stropi care sărută cu putere pământul, într-o călătorie fără sfârșit spre nicăieri. În acest rostogol de plăcere, privirea mea urmărește himere, printr-o perdea ce se întinde dinspre cer și acoperă orizontul, într-un gol fără ecou. Întâlnirea lor nu se mai vede, se ascunde și piere, udată de lacrimile grele, care cad… din cer pe pământ. Este un plâns perfect, ce nu are nevoie de stimulente, se întâmplă și atât. Însă tot ea, ploaia, înflorește, întreține viața de o culoare verde, tonică, ca un preludiu pentru amorul pe pământ. Este divin, iar eu suspin că plânsul meu nu este precum acest izvor de sentimente, care în drumul lor când se urnesc, pe care noi îl definim firesc, spunând: – Plouă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s