Retrospectiva unei secvențe de timp… 2013

Deseori se întâmplă să înălțăm rugăciuni fierbinți spre cer și să așteptăm în zadar un răspuns la fel de bine conturat precum cererea noastră, pentru a depăși anumite momente/obstacole sau doar spre îndeplinirea dorințelor pe care ni le propunem în cel mai important proiect al existenței noastre, proiectul de viață. Dar la fel de multe ori nu înțelegem faptul că Dumnezeu ne răspunde sub forma oportunităților pe care ni le oferă și pe care trebuie să le vedem dincolo de material/concret, și așa rămânem doar niște pasageri pe peronul unei gări, așteptând la nesfârșit trenul potrivit, care cel mai probabil a trecut de multe ori pe lângă noi,  iar înțelegea se va dovedi a veni prea târziu… Știu, este cel mai greu ”atu” pe care omul îl are în raport cu celălalte viețuitoare ale pământului, rațiunea și utilizarea ei ca liber arbitru în alegerile pe care trebuie să le facem….

Am îndrăznit să exprim acest scurt preambul acestei postări, prin care încerc să fac o mică retrospectivă a acestei secvențe de timp, anul 2013, care se apropie de final, ca o scurtă explicație spre o cât mai profundă înțelegere… Astfel de retrospecții sunt necesare, după părerea mea, pentru a stabili cu o exactitate cât mai apropiată de realitate, borna la care mă aflu, încotro mă îndrept și mai ales dacă direcția este cea bună. Este principiul de bază a oricărei construcții, verificarea anumitor ”stadii de lucru” la diferite perioade de timp, pentru o sustenabilitate și stabilitate trainică în viitor.

2013, la început l-am privit sceptic sub influența unei temeri induse la nivelul subconștientului prin reprezentarea numărului 13, ulterior, revăzut sau citit într-o altă ordine a reprezintat, prin 0123, un nou început. În fapt nici nu am avut timp să mă opintesc prea mult în această falsă frică, deoarece am început acest an în ”forță”. Îmi aduc aminte cu plăcere de primul proiect pus la cale într-o cafenea, unde în prima zi a anului, pe la orele amiezii, cei de acolo nici nu reușiseră să strângă urmele petrecerii care a avut loc cu ocazia trecerii dintre ani, iar noi, eu alături de o prietenă eram dornici să punem la cale inițiative… Așa a luat naștere proiectul cu și despre exprimarea artistică prin culori pe pânză. La momentul respectiv era aproape finalizat si cel mai important proiect al meu de până acum, volumul autobiografic și căutam soluții pentru ca să vadă ”lumina” zilei prin tipărire. Nu mult mai târziu un alt proiect avea să cunoască desăvârșirea, după aproape un an de zile de căutare de oportunități de materializare, înfințarea asociației pentru pacienți suferinzi de boli rare și promovarea abilităților persoanelor cu dizabilități. Și anul a continuat în această notă optimistă, însă nimic nu era posibil și afirm acest lucru cu toată convingerea lăuntrică și nu numai, fără toți oamenii, care într-un fel sau altul, mulți sau puțini, au venit în sprijinul meu și al activităților pe care le-am demarat. La fel de sincer, o spun cu mâna pe suflet, că singurul merit care mi se poate atribui este dorința sau încăpățânarea de a purcede la toate aceste lucruri, am fost doar un declanșator al unor lucruri, care poate exagerând puțin, pot fi trecute în registrul unor fapte ”miraculoase”… Țin să repet și cu această ocazie să mulțumesc din nou și din nou, tuturor celor care au fost lângă mine, prietenilor pe care i-am câștigat, oamenilor minunați care există și care s-au strâns în jurul meu. Ei sunt expresia iubirii pe care Dumnezeu mi-o poartă și ”motivul” pentru care încep să iubesc viața, asa cum este ea… Toate cele exprimate mai sus, alături de alte multe lucruri minunate realizate alături de colegi și prieteni se constituie în reușitele, unele propuse alte survenite pe parcurs, ale acestei secvențe de timp din viața efemeră pe care încerc să o conturez.

Dar nu toate clipele au fost ”îmbrăcate” în culori vii și calde, au fost și momente care se poziționează în contrapartidă celor exprimate anterior. Sunt nereușitele care au făcut ca balanța să nu se dezechilibreze și au determinat rămânerea cu picioarele pe pământ, în realitatea pe care o creăm cu toții. Dintre acestea pot să amintesc cele mai acute și apăsătoare, care se leagă de aspectul personal la nivel sentimental și de nereușita realizării examenelor medicale amănunțite, deși încep să conștientizez tot mai tare irelevanța lor, e vorba doar de încăpățânarea uneori benefică, alteori nu, în această speță…

În fine, așa cum a început acest an pare că va avea loc și conturearea sfărșitului lui și îmi place să cred că va cunoaște o continuare și aprofundare în ceea ce s-a constituit ”renașterea” de care am avut parte din punct de vedere spiritual. Este probabil cea mai importantă schimbare care se prefigurează în buchetul cu, imediat, 27 de primăveri pe care am reușit să le strâng sub numele, gândurile și faptele mele de aici și acum. Cu atât mai mult cu cât, 20 dintre acestea au trecut prea repede pe lângă mine, ocupat fiind să mă ”mint”, să mă fac plăcut unui trend, unei lumi care nu mă caracterizează, dar în cele din urmă e mai bine regăsirea din rătăcire decât persistența în greșeală, chiar dacă unele aspecte precum cele referitoare la timp nu mai pot fi indreptate sau readuse…

Concluzia acestui an poate fi sintetizată astfel. Am conștientizat faptul că așteptând trenul potrivit s-ar putea să-l pierd trecând pe lângă mine, de zeci de ori, așa că am hotărât să urc într-unul… îmi rămâne să sper că este cel bun și că mă va duce la destinație, chiar dacă în drumul meu vor mai fi și momente de întuneric, trecând printr-un tunel sau prin noapte, voi privi de fiecare dată luminița de la capătul lor…. Sfatul meu umil, dar plin de însemnătate dată de experiențele proprii, pentru voi este să nu așteptați în zadar, momentul decisiv s-ar putea să fie prea târziu, iar ceea ce nu trăiești la timpul potrivit este ireversibil….

Un 2014 frumos și decisiv!!! Numai de bine🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s