Deşertul iubirii

Ecoul iubirii mele ţi-a lovit uşor tâmplele, spărgându-se în mii de sunete tăcute

Alunecând pe trupul tău gol, suav, risipindu-se.

Am aşteptat în zadar răspunsul acelui strigăt, neştiind că te va întâlni în calea sa pe tine, iar tu nu iubeşti

Pentru că eşti doar un deşert întins, unde sunetele se pierd şi mor, unde nu există ecouri.

A fost o lecţie pentru mine, am învăţat să nu mai strig în van, acolo unde nu există mediul propice iubirii

Dar tu! tu să nu uiţi că în deşertul pe care îl întreţi, iubirea va muri de sete, iar oazele pe care le oferi

Se vor usca, se vor pierde…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s