De ce nu ma sperie cianura!!!

Nu ma sperie cianura pentru ca pana la potentialul pericol pe care il poate aduce, o alta problema care face victime in fiecare zi, atentand la interesul national, este sistemul national de sanatate, unde probleme existente si pe care le resimt o mare parte din concetatenii mei nu pare a-i deranja prea mult. Trecem prea usor peste faptul ca, astazi in spitalele din Romania, se moare cu zile si nu e vorba de efectul unor substante toxice ci, mai grav decat atat, de indiferenta noastra a tuturor. De subfinantare, de lipsuri, de incompetenta, de tot ceea ce duce la o drama, de ordin national, de care ne lovim toti, insa paradoxal, acceptam in mod tacit acest fenomen cu speranta ca urmatorul nu voi fi eu, parintii sau copiii mei, familia mea si asa mai departe. Si totusi acest lucru nu intereseaza pe nimeni, nu trezeste acest spirit revolutionar si conservator de solidaritate civica care se manifesta in ultima perioada pe strazile si bulevardele diferitelor orase din tara. Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu incerc sa promovez, sa apar sau sa scuz proiectul de la Rosia Montana, nu sunt de acord cu el in forma actuala dar mai presus de toate ma gandesc la oamenii de acolo, care platiti sau nu de corporatia care urmareste interese de ordin economic, sunt si vor ramane victime colaterale intr-un razboi confiscat de patriotismul regasit peste noapte de niste tineri exuberanti, care au gasit apartenenta la aceasta miscare ca fiind in trend.

Plec de la doua ipoteze, care au acealasi rezultat din pacate, o viata mizera pentru acei oameni. Prima ipoteza exprima stoparea proiectului si repornirea mineritului in zona, mai mult decat atat plusez prin introducerea zonei respective in patrimoniul UNESCO, dar in acelasi timp intreb, ce vor castiga acesti oameni??? pentru viata lor, pentru viitorul lor si al copiilor lor??? Va deveni aceasta zona un paradis turistic peste noapte, isi va trage seva culturii generatiile viitoare din istoria acestor locuri???? sau se va asterne linistea ca o batista pe tambal dupa o serie de aplauze prilejuite de o victorie galagioasa a unor oameni care au crezut si au luptat pentru o cauza fara a tine seama de consecinte… Cea de-a doua ipoteza pleaca de la aprobarea legii care sta la baza demararii proiectului de explorare (ulterior si exploatare in mod inevitabil) si care creaza un numar de cateva sute de locuri de munca in zona pentru un numar limitat de ani, dar si un grad ridicat al unui potential risc de dezastru ecologic. In acest fel asigura 10-15 ani o sursa de venit pentru acele familii, imbracata in cianura, care la finalitatea acestui proiect lasa in urma aceasi intrebare, ce urmeaza dupa pentru acei locuitori???

Dincolo de partea de ecologie, dincolo de partea economica si culturala, dincolo de sentimentul, imbucurator de altfel, de solidaritate ramane in discutie viitorul acelor oameni. Am uitat prea usor, de fapt nici nu stiu pe cati i-au interesat inchiderea masiva a minelor care a avut loc in perioada de la inceputul anilor 2000, din zona de nord vest a tarii, cum au trimis aceste decizii oameni peste hotare in lipsa unor alternative pentru un trai decent. Atunci nu era vorba de cianura, dar era vorba de viitorul unor oameni, care au lasat in urma, pustii, sate, comunitati intregi… Si pot continua spunand ca aceasi zona a avut parte, nu mai departe de ultimii ani, de defrisari masive de masa lemnoasa, dar nu au fost considerate ca fiind motive suficiente si destul de intemeiate pentru o solidaritate civila pentru apararea interesului national. Si acolo era si este vorba de patrimoniu cultural, datorita traditiilor stravechi de acolo prezente in special in mestesugurile in arta lemnului, care raman pe zi ce trece fara materie prima… Iar pana la eliberarea cianurii in aer, aerul nu va mai exista…

Nu trebuie sa porneasca acest proiect acum si in aceste conditii, numai datorita ilegalitatilor crase care au avut loc in toti acesti 15 ani de cand a avut loc concesionarea acelui perimetru aurifer catre corporatia canadiana, vorba vine (e o adevarata nebuloasa in privinta actionariatului, ceea ce adanceste si mai tare senzatia unor interese mari). Dar, in acelasi timp, cine va platii investitia masiva care a avut loc pana in prezent in tot ceea ce tine de demararea acestui proiect, de la mita pana la publicitate, cumpararea oamenilor pentru castigarea sustinerii si pana la relocarea comunitatii care se afla in perimetrul vizat de viitoarea exploatare??? Mi-e teama ca tot noi vom fi aceia si nu cei care se fac responsabili, in toti acesti ani, de toate aceste mizerii facute…

Cu tot cinismul am incercat sa explic motivul pentru care nu ma sperie cianura si de ce cred eu ca interesul national exista prin oameni si nu se masoara in aur sau numai in patrimonul cultural, aparat de cei care urmaresc emisiuni si/sau citesc reviste de scandal si balacareala (fara sa generalizez, indreptandu-mi respectul si recunostinta cuvenita celor de buna credinta) etc.

Nu mi-e frica de cianura, cu regret o spun, mi-e mult mai frica de oameni si de prioritatiile lor, dar cu toate acestea ma gandesc la ei si mi-e mila de neputinta lor si a mea, si cum unii conduc si influenteaza viata noastra a tuturor…

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s