Şcolarizarea medicală în România, o investiţie nesustenabilă

Scrisoare deschisă,
Şcolarizarea medicală în România, o investiţie nesustenabilă

În atenţia Guvernului României şi a ministerelor de resort

Integrarea României în spaţiul european şi aderarea la tratatele care guvernează Uniunea Europeană, ratificate de Parlamentul României cu această ocazie, nu exonerează statul român să reconsidere o problemă majoră şi nestustenabilă din perspectiva raportului investiţiei în resursa umană şcolarizată în domeniul sanitar şi lipsa practicării acestei profesii ulterior în sistemul naţional de sănătate. Este cunoscut faptul că spaţiul comunitar prevede libertatea de mişcare în interiorul său, pe toate palierele, implicit şi în domeniul accesului piaţei muncii în toate statele membre. Însă acest lucru nu împiedică şi, cu atât mai mult, nu obligă statele membre la politici publice defavorabile lor, iar autorităţile naţionale au libertatea de a guverna în beneficiul populaţiei proprii, în dubla calitate de cetăţeni români şi europeni. Singurul aspect care trebuie urmărit este acela de a pune în concordanţă legislaţia naţională cu directivele europene pentru ca funcţionarea statului să devină viabilă din punct de vedere comunitar.
Astfel, prin intermediul prezentei scrisori, dorim să atragem atenţia asupra problemei care vizează sistemul educaţional superior care formează competenţe în domeniul medical în România, cu privire la partea de sustenabilitate din punct de vedere financiar, în raport de costuri-beneficii. Este bine cunoscut faptul că formarea profesilor medicale, sub diferitele specializări, atrage foarte mulţi studenţi români şi străini, iar un număr foarte mare dintre aceştia beneficiază de pregătire susţinută financiar de statul român, însă la finalizarea studiilor nu rămân să practice în sistemul medical românesc cauzând prejudicii de ordin moral şi material. Nu vrem să aruncăm, în acest fel, anatema asupra lor pentru că sunt recunoscute problemele pe care mediul sanitar din România le ridică în desfăşurarea activităţii profesionale, iar aceste realităţi necesită o aplecare serioasă şi imediată în soluţionarea lor. Amintim doar infrastuctura precară, lipsa instrumentarelor şi aparaturii medicale de ultimă generaţie, sau cel puţin funcţionalitatea celor existente, lipsa alternativelor şi a accesului la tratamente şi recuperare, remuneraţia deficitară s.a.
Nu am lăsat întâmplător partea de salarizare spre final, deoarece este o consecinţă directă care stă la baza tuturor problemelor existente în sistem prin bugetarea mică a acestuia, aproximativ 5% din produsul intern brut. Alocarea bugetară mică care priveşte acest domeniu considerat de interes naţional major, deoarece influenţează funcţionarea statului prin intermediul sănătăţii cetăţenilor săi, impune revizuirea aspectelor care încă reprezintă surse de deficit, ţinând cont că mare parte din puţinii bani alocaţi sunt direcţionaţi înspre achitarea datoriilor istorice scadente.
În medie, cheltuielile de specializare pentru un medic rezident, pe care statul le suportă se ridică, cu aproximaţie, în jurul sumei de 31.000 lei, în funcţie de specializare şi de perioada de desfăşurare, care poate dura între 3 şi 7 ani. La această sumă se mai adaugă cei aproximativ 20.000 lei alocaţi de stat pentru fiecare student în perioada celor 6 ani de pregătire şcoalară. Rezultă astfel o investiţie de aproximativ 51.000 lei pe care statul român o suportă pentru fiecare student la medicină, şcolarizat în sistem bugetat. Toate aceste aspecte au dus la o pierdere de aproximativ 226 milioane de euro prin plecarea a aproximativ 20.000 de medici practicanţi, în unităţi spitaliceşti din afara hotarelor în ultimii ani, medici care au fost şcolarizaţi în România. Acestă migraţie a aprofundat deficitul resursei umane din domeniul sanitar naţional, unde numai specialitatea de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), la nivel naţional beneficiază de 860 de medici specialişti în condiţiile în care nevoia se ridică la aportul unui număr de 1400, ca un exemplu de deficit acut pe care sistemul medical îl are.
Pe lângă aceste problemele de ordin material dorim să mai aducem în prim-plan lipsa unor specializări, în cadrul procesului de învăţământ în domeniul medical, precum cea a tulburării de mişcare, specialitate care face parte din trunchiul suferinţelor medicale de ordin neurologic, ceea ce induce un grad ridicat de subdiagnosticare în rândul pacienţilor cu astfel de afecţiuni în ţara noastră.
În consecinţă este necesară reevaluarea acestor probleme care vizează procesul de educaţie medicală şi costurile aferente ei prin decizii care să limiteze pierderile din cadrul acestui sistem deosebit de important pentru un stat de dimensiunea şi importanţa României în contextul Europei Unite. Ţara noastră nu îşi mai poate permite să funcţioneze ca o „fabrică” de resursă umană medicală destinată aproape exclusiv pentru export, în condiţiile în care deficitul pe care îl are în această direcţie se acutizează tot mai mult.
În speranţa că toate argumentele prezentate mai sus vor atrage atenţia autorităţilor româneşti care au competenţa şi obligativitatea adoptării unor decizii în beneficiul populaţie în slujba căruia se află, aşteptăm o reacţie oficială materializată în acţiuni concrete de îndreptare a disfuncţionalităţilor existente în acest domeniu sensibil.

Cu deosebită consideraţie,
Ionescu Georgian Sorin
Preşedinte Asociaţia DISTONIA
Cluj-Napoca, 11 august 2013

logo

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s