Bucuria împlinirii unui vis

Trăim să visăm şi luptăm să transpunem, frumosele fenomene nocturne, în realitatea care ne înconjoară şi de care ne înconjurăm. Visez, de multe ori şi multe lucruri care, o data cu timpul, se constiuie în ţeluri care îmi dau puterea de a merge mai departe pentru a le atinge (este unul dintre secretele care mă ajută să continui). Una dintre aceste viziuni care mi-a ocupat mintea, neliniştind-o, nopţi la rând, a fost provocarea de a aşterne povestea vieţii mele între filele unei cărţi. Am crezut şi am reuşit! Însă meritele nu revin doar în nume personal, aceste rînduri, pe care le-am scris împins de entuziasmul reveriei, nu ajungeau să aibă o finalitate fără aportul unor oameni excepţionali, care au fost alături de mine, şi cărora le „MULTUMESC”, chiar dacă acest cuvânt nu poate cuprinde tot ceea ce simt şi doresc să îndrept spre dumnealor în exprimarea emoţiei şi bucuriei visului implinit!

Recunoştinţa mea se îndreaptă cu deosebită bucurie spre cei care au făcut posibilă apariţia fizică a filelor care poartă aşternute, cuvintele care descriu o parte din povestea vieţii mele: „(diz) Abilitatea în experienţe. Gânduri… Cuvinte… Simţiri”. Şi voi începe cu o persoană dragă sufletului meu, o inimă de mamă care se ascunde în spatele unei femei puternice şi de succes, o doamnă, un om deosebit, Aurelia Cristea. Acum şi-a îndreptat mintea şi sufletul pentru reprezentarea clujenilor în Parlament, din postura unui deputat, dar în acelaşi timp, într-o agendă care uneori nu ajunge pentru câte proiecte ar dori să realizeze, a găsit fereastra de a fi alături de mine şi de proiectul meu editorial. Pe lângă zeci de oameni împliniţi de bucuria atenţiei îndreptate spre ei, mă alătur şi eu şi îndrăznesc să spun că am câştigat unul dintre cei mai frumoşi oameni pe care i-am întâlnit, ca prieten, independent de statut social, sau de orice altă natură, din perspectiva umană, pur şi simplu. Multumesc doamnă!!! Alături de această frumoasă echipă care se contura, s-a alăturat şi Vasile G. Dâncu, directorul editorial al Editurii Eikon, care fără ezitare a spus DA! provocării care venea prin intermediul acestui proiect. Un om deosebit, care alături de echipa editurii pe care o conduce, a realizat ceea ce mulţi au astăzi pe rafturile  bibliotecilor lor. Mulţumesc Vasile!!! Şi nu în ultimul rând echipa a fost completată de un om de cultură, un om deschis care reprezintă interesele oamenilor din Satu Mare din băncile Senatului, domnul Valer Marian, care nu a avut nevoie de nimic altceva în afara unui telefon pentru a-mi fi alături. Mulţumesc domnule senator!!! Sunt oamenii care au făcut împlinirea visului meu să devină realitate, le mulţumesc din nou şi din nou, îndreptând întreaga mea recunoştinţă cu sfială…

Şi bucuria nu se opreşte aici, după această frumoasă realizare au urmat două evenimente unice şi memorabile, lansările care au avut loc la Cluj Napoca şi la Turţ, locul copilăriei mele. Evenimentul de la Cluj, despre care puteţi găsi câteva imagini care spun totul aici, nu era posibil fără doamnele Aurelia Cristea, Sonia Nechifor, Mihaela Rus şi Vasile G. Dâncu, Mihnea Stoica, alături de toţi cei care fără ştiinţa mea au contribuit la realizarea lui. Cu atât mai mult îndrept afecţiunea mea spre doamna Cristea, pentru că a ales ca ziua domniei sale, o mare parte din aceasta, să fie alături de mine, este un efort la care nu mulţi ar putea apela… Sunt oameni minunaţi!!! Îmi cer scuze pentru insistenţele de care am dat dovadă, de răbdarea şi de diplomaţia cu care am fost tratat de fiecare dintre dvs. Mulţumesc!!! În acelaşi timp nu puteam să nu împărtăşesc această bucurie cu cei care au pus primele cărămizi la temelia formării mele, educaţionale şi umane, şi a celor cu care am împărţit bucuriile şi tristeţile copilăriei mele. Aş dori să mulţumesc pe această cale doamnei Mariana Tiution, director adjunct al şcolii ale cărui cursuri mi-au îndreptat primi paşi în această lume în care am intrat, alături de autorităţiile locale. Câteva informaţii despre evenimentul desfăşurat la Turţ găsiţi aici. Mulţumesc tuturor!!!

Transformarea visului în realitate nu se termină, vor urma alte evenimente, la Satu Mare cu sprijinul doamnei profesoare Lăcrămioara Dinga, din cadrul C.N. Ioan Slavici, ale carui cursuri le-am urmat şi a domnului Valer Marian, voi reveni cu detalii…

Povestea merge mai departe…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s