Asistența socială, scăldată în mediocritate

Într-o țară bogată, din toate punctele de vedere, în mod paradoxal populația, marea sa majoritate, trăiește tot mai greu și se afundă  într-o sărăcie tot mai lucie. Iar acest lucru este întreținut de funcționarea mediocră, uneori chiar proastă, a unui sistem general de funcționare care necesită o infuzie majoră de perspective strategice de gândire și aplicare practică, în lipsa unor oportunități imediate de capital financiar, care, oricum, s-ar constitui într-un pansament ineficient, care ascunde cangrenele unei suferințe care trebuie tratate în pronfuzimea lor. Astăzi voi incerca să ating una dintre cele mai spinoase aspecte, ale acestui sistem, componenta de asistență socială, care se dovedește a fi falimentară, încercând să mă explic cu argumente.

Asistența socială din România suferă, iar din păcate această suferință se cronicizează cu fiecare zi care trece, de o proastă funcționare din mai multe perspective. Unul dintre ele ar fi nesustenabilitatea din punct de vedere financiar, de care are parte, care a devenit un laitmotiv care acompaniază orice domeniu. Dar pe lângă această problemă majoră cu care se confruntă sistemul în asamblul său, un aspect și mai grav îl reprezintă faptul că nu există soluții de reabilitare, sau reașezare în coordonatele unei stabilități și o prioritizare a nevoilor acestuia în raport cu necesitățile cetățenilor. Un prim paradox care se poate întâlni este conturat de creșterea accentuată a nivelului de sărăcie, în ciuda unui sistem care este blamat a fi unul de asistare în masă, iar o consecință logică este ineficiența funcționării lui. O cauză principală pe care o întrevăd în tot acest amalgam de mediocritate este contextul legislativ incoerent sau prea permisiv care îngreunează implementarea activității de asistare. O altă cauză poate la fel de importantă ca și cea enunțată anterior este reprezentată de perspectiva strategică de gândire a acestui sistem. Mi se pare că dorim să realizăm lucruri bune, dar le inițiem și le punem în aplicare doar pe jumătate. Și mă voi oprii asupra unui aspect pe care îl urmăresc cu extremă atenție și de care sunt foarte interesant.

Se vorbește despre crearea de noi locuri de muncă și degrevarea unei părți majore de asistați sociali, sub diferite forme, prin care s-ar echilibra raportul financiar și ar permite îndreptarea eforturilor acestuia spre nevoile majore ale populației. Și mai particular decât atât, fac referire la integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități, o categorie care este mult prea desconsiderată din toate punctele de vedere. Aminteam de mediocritatea sistemului în asamblul său, dar țintit pe această speță, lucrurile funcționează la un nivel mult mai scăzut decât cel de avarie, din perspectiva activității sistemului public de servicii sociale. Singura parte care mai menține acestă componentă în viață este cea a sectorului nonguvernamental, care în ciuda problemelor cu care se confruntă, în unele sectoare de activitate se realizează adevărate minuni. În ceea ce privește acțiuniile instituțiilor publice, îndreptate spre persoanele cu dizabilități, acestea se rezumă la asistarea din punct de vedere material și răzlețe proiecte care urmăresc o plajă mai largă de activități îndreptate spre această categorie socială, cum ar fi integrarea pe piața muncii. Nu se gândeste nimeni la cât de multe oportunități se pot deschide odată cu accelerarea acestui proces, în urma căruia au de câștigat ambii actori, atât statul cât și persoana în cauză. Se marșează foarte mult, în special la nivel declarativ, pe inserția socială a persoanelor cu dizabilități, însă nu există nici o linie directoare în această privință, plecată de la nivel central, totul se lasă în spatele organizațiilor nonguvernamentale, care sunt prea puțin sprijinite și care nu pot acoperii nevoia mult prea mare a acestor beneficiari. Printr-o politică coerentă de inserție pe piața muncii plecată de la nivel central s-ar pute acoperi mult mai ușor și mai amplu acest fenomen. Totodată, cadrul legislativ pune extrem de multe piedici în realizarea procesului de inserție/reinserție pe piața muncii, deoarece este mult prea permisiv. Deși există obligativitatea angajării unui procent de 4% din numărul total de angajați, care depășește cifra de 50 de persoane, a unei societăți private, aceași lege lasă portița unei plăți compensatorii în detrimentul implementării acestei obligativități. De ce? Datorită comodității pentru realizarea unor condiții de muncă în raport cu nevoile persoanei cu dizabilitate și a percepției care planează asupra potențialului și capacitățiilor acestei categorii de persoane. În contrapondere există obligativitatea achizițiilor publice din spectrul produselor unitățiilor protejate, care este la rându-i deficitară, de cele mai multe ori impracticabilă deoarece intră în contradicție cu politica de achiziții publice la prețul cel mai mic de pe piață. Iar în cea ce privește unitatea protejată, de cele mai multe ori nu reușește să plaseze producția la nivelul concurenței de pe piața de desfacere din două motive, unul este dat de nevoia de autofinațare și doi managementul defectos. Și problema cea mai mare este numărul mic de persoane cu dizabilități care sunt integrate în acest tip de prestație profesională în raport cu potențialul care poate fi valorificat. De menționat este faptul că în primul trimestru al anului 2012, numărul total de persoane cu dizabilități înregistrate oficial se ridica la aproximativ 600.000. Dintre aceștia, o parte infimă probabil, sunt în imposibilitatea de a profesa, dar rămâne totuși un număr semnificativ care poate fi valorificat pe piața muncii.

Așadar, mediocritatea în cadrul acestui sistem poate fi foarte ușor indetinficată, iar eu am atins doar o mică parte a acestui colos, numit generic sistem de asistență socială. Pe lângă lacunele legislative și lipsa finanțării o mare problemă se întrevede la nivelul resursei strategice care se urmărește în cadrul acestui sistem. Poate ar trebui sa ne aplecăm mai mult asupra cauzelor și vom avea de tratat mai puține efecte, este un principiu străvechi însă prea puțin valorificat….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s