Familia pentru mine

Piesa cu piesa, caramida cu caramida, asa se construieste un drum pe care il denumesc simplu, viata… Dupa prima povestioara despre mine, scurta si in esenta, voi arde cateva etape si voi incerca sa astern cateva randuri, o alta bucatica despre ce inseamna familia pentru mine.

Voi continua cu poate cea mai frumoasa experienta traita sub diferite forme. Am plecat de acasa, cu aproximativ 10 ani in urma, iar aceasta a insemnat drumul spre cunoastere, invatamant, desavarsire, un moment banal pentru multi, plin de importanta pentru mine. De atunci sunt in cautarea revenirii in sanul familiei, a propriei mele familii. Am experimentat o frumoasa forma de ”familie”, creata de iubire timp de 4 ani si jumatate, insa nu s-a desavarsit… Si inainte si dupa, familia mea apropiata s-a concretizat in tot cei care m-au primit in vietiile lor fara rezerva unui oaresce favor. De departe, cea mai frumoasa familie din care, astazi, fac parte este cea a copiilor de sub umbrela UNICEF, alaturi de alti oameni pe care i-am cunoscut de-a lungul vremii, indiferent de varsta, statut, sau alte asemenea considerente… Incerc astfel sa substitui anii in care, familia mea adevarata am regasit-o in momente de trecere efemere, mult prea rapide, mult prea putine. Nu am avut parte de dragostea bunicilor, acestia aflandu-se la sute de kilometri distanta de caminul parintesc, clipele petrecute alaturi de sora mea pot fi numarate pe degete, data fiind diferenta considerabila de varsta, iar parintii mei nu au putut substitui in totalitate aceste neajunsuri, care astazi prin plecarea tatalui meu spre ceruri sunt iremediabile. Probabil unii sau altii privesc detasat aceste desfasurari ale momentelor vietii, eu insa, le resimt cu greutatea unor lipsuri care atarna mai greu decat orice materialism existent. De acea, cu fiecare ocazie ivita am incercat sa ma integrez intr-o familie, iar destinul mi-a pregatit o mare surpriza…

Am avut parte de lipsuri ”indestulate”, zile fara bani de paine, datorii care insa nu au reprezentat nimic fata de solitudinea zilelor petrecute in liniste. Am intalnit in marea de oameni in care m-am inecat atat de multe probleme incat ale mele mi se par mizilicuri, pe care am incercat sa le alin, asa cum am stiut mai bine. Asa am crezut de cuviinta sa trec peste ceea ce am simtit ca pierdut… Uneori am gresit, alteori nu, dar intotdeauna am trait cu bucuria ca am incercat sa fac parte dintr-o familie, chiar si de prieteni.

Familia reprezinta motivul suprem de a infrunta greutatile vietii… Ce se intampla atunci cand familia nu mai exista, doar Dumnezeu stie…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s