Viata-un dans, un rol, o arta…

Stateam zilele trecute si ma gandeam, meditam, eram intr-o stare extrem de melancolica si incercam sa gasesc cea mai interesanta comparatie intre viata pe care o traiesc si un lucru, un fapt, ceva din jurul meu si am ajuns la concluzia, ajutat de sugestia unui om cu o experienta de viata vasta, ca viata este asemenea unui dans, in special viata mea.

Degeaba vreau si incerc sa gasesc explicatii logice sau care sa-mi satisfaca nevoia de cunoastere, curiozitatea, cu privire la evenimente care se intampla, in special in afara vointei mele, in viata pe care o traiesc pe acest pamant… probabil unele lucruri asa au fost lasate sa fie. Acelasi domn spunea urmatorul lucru:”Doar Doamne Doamne stie de ce si cum….”, aceasta expresie rezolva multe dintre dilemele, pe care de multe ori, le consider existentiale…

In privinta dansului, de multe ori, ma trezesc intr-un ring de dans, unde muzica canta fara incetare, pasii sunt necunoscuti, dar desavarsiti, si oricat de mult mi-as dori o evadare din acesta situatie, doar sfarsitul acestui act, a carui prizonier ma simt, imi va da aceasta oportunitate. Pentru mine dansul nu este o virtute, dar spectacolul vietii ma obliga sa parcurg si aceasta etapa, iar atunci cand pe langa lipsa talentului se mai adauga un partener care este un perfomer in acesta activitate, situatia devine din ce in ce mai grea. In acest caz, imi doresc sa fie ultimul dans, dar acesta decizie apartine doar celui care ma trimis acolo in ring….

Privind dintr-o alta perspectiva, pe scena vietii, uneori ma simt un ”actor” care , avand un rol in mana, trebuie sa-l joc la perfectiune, fara a avea nicio explicatie, nicio repetitie, ci doar, un regizor, acolo in spate undeva, care imi sopteste suav, la nivelul constiintei cate un sfat, sub forma unor imbolduri de moment, dar care de cele mai multe ori se dovedesc a fi, departe de actele artistice pentru care ar trebui sa primesc aplauzele si admiratia spectatorilor….

Daca ma rezum doar la cele doua comparatii pot asemana viata pe care o traiesc cu ceea ce se numeste arta…Suna atat de maret, incat ma sperie simpla lui cuvantare, iar daca stau sa analizez actele artistice prestate in cadrul spectacolului vietii, ma determina sa caut cu disperare cortina care, odata ridicata parca nu mai vrea sa coboare de acolo de sus, sa puna capat unei suferinte artizanale… singurul lucru care imi mai da putere sa merg mai departe este SPERANTA ca intr-o zi cortina se va lasa din nou, sau ca intr-o buna zi voi reusi sa imi desavarsesc rolul vietii, iar dansul va fi asemeni unui vals pe valurile marii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s